UPDATEMajorarea indemnizației pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți,din nou pe masa Guvernului
Guvernul majorează joi cu 50% indemnizația de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că proiectul, elaborat de Ministerul Muncii, este unul la care el ține foarte mult.
"Acordăm și facilități fiscale pentru părinți. Majorăm nivelul de venituri supuse impozitului în perioada concediului de creștere a copilului, astfel plafonul urcă de la 6.500 de lei la 10.500 de lei", a explicat acesta.
Prevederile privind majorarea indemnizațiilor au fost adoptate pe 22 noiembrie 2022 printr-o Ordonanță de urgență care modifica OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, anunța, atunci, fostul ministru al Familiei, Gabriela Firea.
Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizație rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizație de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Astfel, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei.
Măsurile trebuiau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Întârzierea vine după ce Guvernul nu a adoptat până acum normele metodologice ale Ordonanței, potrivit economedia.ro.
Joi, după ședința de Guvern, Ministerul Muncii a anunțat că majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți intră în vigoare.
Normele metodologice adoptate clarifică și procedura în cazul cumulului de drepturi pentru copiii între 0-2 ani și copiii de la 3 la 7 ani. Mai exact, majorarea se acordă și în cazul copiilor născuți în timpul în care părinții primesc deja indemnizația pentru creșterea altui copil.
Hotărârea adoptată de Executiv asigură intrarea în vigoare a prevederilor prin care a fost transpusă în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158/19 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului și care vizează repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între bărbați și femei, asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea privată a acestora și creșterea posibilității ca părintele care nu a solicitat inițial concediu pentru creșterea copilului să își exercite acest drept.
Comentarii