Structurile de poliție și de jandarmerie fac o evaluare serioasă, vizualizează imagini și identifică persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv Codul penal, a declarat Carmen Dan,referindu-se la manifestanții anti-PSD de la Iași și Galați.

"Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive și faptul acesta ne determină și pe noi să tratăm cu toată exigența aceste abordări și vreau să anunț că vom fi foarte hotărâți să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depășit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat și legal. Am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparență și exigență tuturor structurilor din minister care au competențe în planul ordinii publice", a declarat la Oradea, într-o conferință de presă, ministrul de Interne, Carmen Dan, relatează Agerpres.

Ea a precizat că nuclee de activiști încearcă să împiedice simpatizanții PSD, cum s-a întâmplat și la Galați și la Iași, ca să desfășoare activități de campanie.

"În acest moment, structurile de poliție și structurile de jandarmerie, cele care au intervenit, fac o evaluare serioasă, vizualizează imagini și identifică persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv codul penal. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza parchetul competent deoarece cred că este evident pentru toată lumea că au depășit planul contravențional și au trecut în cel penal. Vreau să vă asigur, în același timp, că Jandarmeria Română va permite oricărui partid politic să își desfășoare campania electorală, în limitele legii ", a mai declarat ministrul.