Fostul lider PSD, Marcel Ciolacu, a declarat pentru G4Media.ro că nu exclude o candidatură la șefia Consiliului Județean Buzău.

”Este posibil. Nu exclud”, a declarat Ciolacu, după ce președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a declarat pentru Agerpres că este în discuții ca fostul premier să candideze la șefia CJ.

”Ar fi o mare onoare pentru noi, organizația, ca fostul premier Marcel Ciolacu să poată candida din partea PSD la CJ Buzău”, a declarat joi președintele PSD Buzău.

Potrivit surselor G4Media.ro, liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu ar fi de acord cu candidatura lui Ciolacu, motiv pentru care ar încerca să-l descurajeze.

Postul a rămas vacant după ce Lucian Romașcanu, cel care a câștigat alegerile în 2024, a demisionat pentru a merge la Curtea de Conturi Europeană.

Mandatul său de membru al Curții de Conturi Europene este pentru perioada 1 iulie 2025 – 30 iunie 2031. La acest moment, funcția de președinte interimar al CJ Buzău este exercitată de social-democratul Adrian Petre, vicepreședinte CJ.

Marcel Ciolacu a candidat la alegerile parlamentare pe listele PSD Buzău.