Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a dus joi în județul de unde provine, Buzău, la un eveniment dedicat Zilei Eroilor, doar că, în timp ce susținea un discurs, profesorii din județ care sunt în grevă l-au huiduit.

Sindicaliștii din educație au plecat în marș de la Prefectura Buzău către Cimitirul Eroilor, acolo unde Marcel Ciolacu se pregătea să rostească un discurs, relatează presa locală.

Așa cum reise și din clipul de mai sus, șeful PSD a fost huiduit și fluierat.

El a avut și un mesaj pentru aceștia:

„Aș fi vrut în mod deosebit la sfârșit să mă adresez și doamnelor și domnilor profesori, dar încă de la început aș dori să vă mulțumesc pentru respectul pe care ni l-am arătat astăzi unii altora și sunt ferm convins că după această manisfestare, în această zi sfântă de Înălțare, o să o să ne strângem cu toții la prefectură și vom continua discuțiile împreună”, a spus Ciolacu la începutul discursului.

+++

La câteva ore după, printr-un mesaj pe Facebook, Marcel Ciolacu anunță că s-a întâlnit la Buzău cu reprezentanții profesorilor și o va face "oriunde, oricând până când această problemă se va rezolva".

"Dincolo de salariile mici din educație, cred că este vorba și de respect. Respect care de 30 de ani a lipsit în relația statului cu cei care ne educă copiii. Viitorul Guvern trebuie să redea demnitatea și respectul cuvenit dascălilor! Și suntem pregătiți să luăm toate măsurile necesare! Întotdeauna voi sta în mijlocul oamenilor să le ascult problemele!", a scris el.