Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat duminică seară, la Antena 3, că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură în noua sesiune parlamentară.

„În sesiunea următoare parlamentară PSD va depune o moțiune de cenzură. Categoric. Vom vedea termenele. Constituția îți oferă posibilitatea de a veni cu asumarea răspunderii pe anumite legi. Dar acei oameni s-au gândit la reforme, reforme în educație, în sănătate. Guvernul a adus această pârgie până la urmă constituțională în derizoriu. Domnul Orban va rămâne singurul premier care a încălcat și a declanșat un conflict constituțional”, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, Marcel Ciolacu afirmă că premierul Ludovic Orban trebuie demisioneze dacă judecătorii CCR vor ajunge la concluzia că Executivul a generat un conflict juridic de natură constituțională, prin angajarea răspunderii pe legea bugetului.

„În cazul în care CCR stabilișete că s-a generat un conflict juridicat, orice Guvern sau prim-ministru de bun-simț trebuie să își dea demisia, fără doar și poate. În momentul în care forțezi așa de mult legea și vii cu o asumare pe buget, eu sper că CCR ne va da nouă dreptate. Atunci categoric Guvernul va trebui să își dea demisia”, a mai precizat președintele interimar al PSD.