Avizat favorabil în comisii, Radu Marinescu nu vede nicio problemă morală între calitatea lui de apărător inclusiv al unor persoane acuzate de trafic de persoane și proxenetism și cea de ministru al justiției.

După audieri, avocatul Radu Marinescu, scos parcă din joben de PSD, le-a spus jurnaliștilor la Parlament că va apăra independența justiției, funcționarea acesteia în mod responsabil pentru cetățeni, precum și implementarea unor standarde europene.

Programul de guvernare cuprinde ”soluții concrete”, a spus el, dar nu a dorit să le prezinte acum. 

Întrebat dacă a fost susținut pentru această funcție de Olguța Vasilescu, primărița orașului Craiova, pe care a apărat-o în mai multe dosare, Marinescu a susținut că a fost propus de conducerea centrală a PSD: ”Convingerea mea e că sunt propus pentru profesionalismul meu”. 

Anterior, președintele PSD Marcel Ciolacu susținuse că nu-i cunoaște activitatea: ”Ce societate vrem să construim? O societate în care nimeni n-are drept la apărare sau trebuie să judecăm un avocat pentru că a fost....(...) Eu vreau o Românie cu zero corupție și să se ia toate măsurile și zero încălcări ale drepturilor omului. Eu cred că trebuie să dăm șanse și altor oameni decât celor care au fost până acum. Ați văzut cu toții că societatea românească se schimbă”.

Întrebat cum a ajuns să apere un personaj precum Alex Bodi, acuzat de trafic de persoane și proxenetism și dacă nu există o problemă morală cu numirea sa la Justiție, Marinescu a evitat un răspuns, alegând să dea lecții de drept: ”Într-o democrație, într-un stat de drept, orice cetățean are dreptul să fie apărat. Misiunea mea profesională  ... e să apăr un cetățean care se află în fața justiției. Dacă vrem să trăim într-o țară normală, justiția nu va trebui să stea în etichete lipite pe frunțile unor oameni cu în hotărâri judecătorești de condamnare definitivă a unor persoane”

El a argumentat că e ”categoric exclus” ca din funcția de ministru să favorizeze persoane și a subliniat că au mai fost avocați care au ocupat acest fotoliu, inclusiv în Franța, și nu s-a pus niciun semn de întrebare cu privire la integritatea lor.