Evoluțiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional și consecințele pentru România ale acestor evoluții aufost analizate în cadrul CSAT, membrii Consiliului discutând, totodată, și despre defrișările ilegale.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, membrii CSAT au analizat, joi, „evoluțiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional și consecințele pentru România ale acestor evoluții, precum și preocupările mai ample la nivel aliat față de riscul escaladării situației din proximitatea geografică sudică a Alianței Nord-Atlantice”.

De asemenea, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, au fost analizate riscurile și vulnerabilitățile la adresa patrimoniului forestier național, determinate de defrișările ilegale, „cu impact major asupra climatului de afaceri și, implicit, în planul prejudicierii bugetului general consolidat de stat”. 

La ședință au participat președintele Klaus Iohannis, vicepremierul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Dușa, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidențial pentru securitate națională, Ion Oprișor, și secretarul CSAT, Mihai Șomordolea.

Aceasta a fost cea de-a treia ședință a CSAT de anul acesta, după cele din 3 martie și 9 iunie.

Premierul Victor Ponta nu a participat la ședință. Conform unei fotografii postate de un turist român pe Facebook, acesta se află în vacanță în Miami, împreună cu familia.