Angajați din apărare, ordine publică și siguranță națională, dar și cei din structuri asociative ale rezerviștilor militari s-au strâns vineri în Piața Constituției din Capitală, la un protest.

Ei solicită, printre altele, rezolvarea problemelor cu privire la orele suplimentare de lucru, potrivit Agerpres.

Joi, Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual a anunțat că vineri, începând cu ora 12,00, va avea loc un protest în Piața Constituției, de unde se va pleca în marș către Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne, urmând apoi traseul spre Piața Victoriei, la Guvern, unde se va protesta până la ora 16,00 - 16,30.

FSNPPC solicită revenirea la plata majorării pentru orele lucrate planificat în zilele de SDSL, plata majorării pentru orele suplimentare prestate de luni până duminică, precum și indexarea pensiilor militare cu rata medie a inflației.

Întrebat despre protest, premierul Marcel Ciolacu a spus vineri că a avut o discuție cu ministrul de Interne, care a avut o discuție cu liderii de sindicat și "am zis foarte clar că vom veni cu această excepție în Parlament, după data de 3 februarie".

Dacă până atunci vor mai exista discuții între el și sindicate, Marcel Ciolacu a replicat: "Și astăzi, șeful Cancelariei va avea o întâlnire cu protestatarii. Data trecută când s-au făcut măririle, am avut o estimare pe tot ce înseamnă ordine publică de un efort bugetar de 1,3 miliarde, iar efortul bugetar a fost de 6,2 miliarde, deci s-a venit cu această măsură în Ordonanța <Trenuleț>. Cu adevărat, vom veni și vom relua lucrurile pentru sâmbete și duminici, pentru că nu avem de unde să acoperim, ca forță umană, această perioadă și este corectă abordarea".

Întrebat dacă nu se teme de proteste, Cioalcu a răspuns că nu, pentru că "suntem un stat democratic, se fac proteste, există dialog".

"Îmi pare rău că se mai fac proteste, pentru că, la nivelul coaliției și la nivelul Guvernului, după discuțiile avute cu ministrul de interne, lucrurile s-au lămurit", a conchis prim-ministrul.