Ministerul Cercetării a ales să răspundă în mod țâfnos la avertismentul președintelui Klaus Iohannis privind riscul regresării la nivelul anilor ’90 din cauza intenției Guvernului de a adopta Ordonanța privind activitatea de cercetare-dezvoltare.

”Așa cum a fost deja subliniat de reprezentanți ai cercetătorilor și ai mediului universitar, proiectul conține prevederi care pun în pericol calitatea și independența cercetării din România și riscă să blocheze procesele de europenizare și internaționalizare ale acesteia, cu impact negativ asupra performanței în inovare și asupra competitivității economice și bunăstării sociale”, a precizat Administrația Prezidențială într-un comunicat publicat luni.

În opinia șefului statului, principalele efecte directe ale propunerii de ordonanță sunt: deprofesionalizarea managementului în cercetare, reducerea transparenței sau chiar dispariția alocării fondurilor pe baze competitive, așa cum o cere buna practică europeană și internațională, creșterea riscului de politizare a finanțării cercetării în general, anulând practic un întreg proces de aliniere la buna practică internațională început în anii ’90.

Miercuri, Ministerul Cercetării a postat pe site o replică la comunicatul Cotroceniului: ”Vizavi de comunicatul de presă postat pe pagina de web a Președinției României, executivul Ministerului Cercetării și Inovării (MCI) a luat act cu surprindere de ”avertismentul” public, lansat de către președintele României, Klaus Iohannis. Să încercăm să facem lumină în instituția prezidențială, sau cum ar spune latinul ”Fiat lux!””.

Ministerul susține că, până la acest moment, domeniul cercetării a fost tratat cu indiferență de către celelalte guvernări: ”Considerăm că este inadmisibil ca un act care reglementează un astfel de domeniu să nu fie aprobat decât după foarte mult timp”.

Instituția îl contrazice pe președinte și susține că finanțarea cercetării se va face ”în sistem competițional”, iar propunerea de act normativ a fost formulată ”în deplin acord” cu reprezentanții sindicatelor din cercetare, precum și cu cei ai patronatelor din domeniu.

”Ca atare, întrebarea care apare în firescul acestei conversații virtuale este: ”Cine sunt reprezentanții cercetătorilor și ai mediului universitar care au reclamat Administrației Prezidențiale pericolul alterării calității actului de cercetare din România?”. Neadoptarea acestui act normativ va conduce ca la sfârșitul anului 2018, MCI să nu mai poată deschide o nouă competiție pentru Programul Nucleu, făcând ca, în anul 2019 și în următorii ani, acest instrument de finanțare să nu mai fie funcțional. Acest lucru conduce, în mod cert, la bulversarea întregului sistem de cercetare cu grave consecințe atât asupra institutelor de cercetare, cât și asupra personalului de cercetare care funcționează la nivel național. Categoric, nu putem să nu ne întrebăm cine și-ar dori această finalitate, dar mai ales, de ce s-ar dori această finalitate?!”, se arată în comunicat.

În ceea ce privește la critica privind eliminarea organismelor care se ocupau anterior de managementul finanțării, Ministerul precizează că, foarte probabil, ”dintr-o regretabilă eroare și necunoaștere a funcționării sistemului de cercetare (de către formatorul/formatorii comunicatului Administrației Prezidențiale), se încearcă o gravă dezinformare”: ”Proiectul de act normativ chiar pe acest lucru pune mare preț, respectiv toate organismele cu acest rol să poată fi, în sistem competițional, conducători de program, pe domeniile pentru care acestea au fost înființate”. (Citiți comunicatul, aici)