UPDATEMinisterul Justiției vrea să introducă noi pensii speciale
Ministerul Justiției, condus în prezent de liberalul Cătălin Predoiu, a pregătit un proiect prin care vrea să dea pensii speciale și grefierilor și specialiștilor IT din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Măsura vine în pline negocieri dintre Comisia Europeană, Banca Mondială și autoritățile române despre reforma pensiilor speciale pe principiul contributivității, în contextul în care Bruxelles-ul se opune excluderii pensiilor militare din această reformă. Guvernul are acest proiect pe ordinea de zi a ședinței de miercuri. În plus, grefierii se vor putea pensiona cu 5 ani mai devreme, la 60 de ani, iar ei vor putea beneficia și de o serie de drepturi suplimentare, precum spor de vechime, concediu suplimentar sau pensie de urmaș, atrage atenția Economedia.
Astfel, potrivit proiectului pregătit, grefierii pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
vor beneficia de pensie de serviciu următoarele categorii de angajați: a) grefieri judiciari, grefieri de ședință și grefieri principali; b) grefieri; c) specialiști IT, specialiști criminaliști și tehnicieni criminaliști. Totodată, vor putea beneficia și următorii angajați: (1) Personalul de specialitate criminalistică este format din experți criminaliști și asistenți criminaliști. (2) Personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminaliști și secretari-dactilografi laborator expertize criminalistice. (3) Personalul prevăzut la alin. (1) și alin. (2) funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor interjudețene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC, organizate potrivit legii.
Totodată, se introduc noi beneficii pentru grefieri și personalul menționat anterior. Astfel, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC vor beneficia în plus și de spor de vechime, pe lângă salarii de bază, prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Grefierii vor beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, față de 30 de zile anterior.
Personalul va beneficia și de decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv. În situația în care nu beneficiază de cazare în aceste condiții, au dreptul la o sumă egală cu 0,5% din salariul de bază brut lunar pentru fiecare noapte, pe toată durata delegării sau detașării în altă localitate.
Personalul căruia nu i s-a atribuit locuință de serviciu va beneficia de la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii. Acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează.
În plus, soțul supraviețuitor, copiii minori, precum și copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai personalului numit vor beneficia de pensie de urmaș calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul beneficiarul.
Mai mult, statul va da gratuit și haine grefierilor. „Grefierii judiciari și grefierii de ședință au dreptul la asigurarea în mod gratuit a ținutei vestimentare corespunzătoare instanței la care funcționează, potrivit legii”, arată proiectul.
Referitor la articolul de mai sus, Ministerul Justiției solicită EURACTIV România publicarea următorului Drept la replică:
1. Articolul conține afirmații neconforme cu realitatea.
2. Reglementările propuse prin proiect la art. 179 și art. 180 preiau dispozițiile în vigoare, respectiv pe cele ale art. 685 din Legea nr. 567/2004 și ale art. II din Legea nr. 130/2015, cu respectarea formei în care acestea au fost recent propuse spre modificare prin proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, inițiat chiar de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), aspecte învederate de Ministerul Justiției în procedura de avizare a proiectului.
3. În urma consultărilor din procedura de avizare, MMSS a avizat proiectul de Lege fără observații cu privire la pensiile de serviciu.
4. Referitor la susținerile în sensul că, potrivit proiectului de Lege promovat de Ministerul Justiției, se creează noi categorii de personal care beneficiază de pensii de serviciu, precizăm că nu este vorba de crearea de noi categorii, ci de reorganizarea etajată a profesiei de grefier și a celei de expert criminalist, existente deja și reglementate prin Legea nr.567/2004, după cum urmează:
· funcțiile de grefier documentarist, grefier statistician, grefier arhivar și grefier registrator se desființează și se transformă în funcții de grefier;
· funcțiile de grefier se transformă în funcții de grefier de ședință, respectiv grefier principal, în funcție de necesități;
· grefierii judiciari sunt numiți din rândul grefierilor de ședință, al grefierilor principali și al grefierilor cu studii superioare, cu condiția ca aceștia să fi promovat concursul organizat potrivit noii legi;
· specialiștii criminaliști din cadrul parchetelor sunt recrutați din rândul tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor.
5. Având în vedere cele expuse mai sus, se observă faptul că proiectul de act normativ menționat nu creează categorii noi de pensii de serviciu sau noi beneficiari ai acestui drept.
6. Referitor la afirmația că vârsta de pensionare scade pentru grefieri, precizăm că citirea proiectului și a legii în vigoare ar demonstra că proiectul nu face nicio modificare față de vârsta de pensionare din legea în vigoare.
7. Referitor la cuantumul pensiei de serviciu pentru grefieri, preluând soluțiile aprobate deja de Guvern, la propunerea MMSS, proiectul vizează, printre altele, faptul că baza de calcul a pensiilor de serviciu a fost redusă substanțial, de la 80% la 65% din media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
8. Pentru o corectă informare a cititorilor dumneavoastră, vă solicităm să publicați acest drept la replică pe aceeași pagină pe care a fost publicat și articolul, în termenul și în condițiile prevăzute de normele în vigoare.
Comentarii