La București, Nancy Faeser va fi întâmpinată de președintele interimar al Camerei Deputaților Alfred Simonis.

Ulterior, ministra se va întâlni cu ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, anunță Ambasada Germaniei în România.

În cadrul discuției comune, vor fi abordate teme bilaterale, precum și aspecte legate de politica europeană, politica de securitate și cea de migrație.

La conferința de presă comună de presă cu Predoiu va participa și Thomas Hitzlsperger, cunoscut fotbalist și fost membru al echipei naționale de fotbal a Germaniei, care a fost desemnat „ambasador al fotbalului" pentru Campionatul European de Fotbal Masculin UEFA EURO 2024, care va avea loc în perioada 14 iunie - 14 iulie în Germania.

Faeser va vizita centrul de comandă al Poliției de Frontieră împreună cu omologul său român.

Ulterior, se va întâlni cu reprezentanții minorității germane din România.

La finalul vizitei, este planificată o întâlnire comună cu deputatul minorității germane, Ovidiu Ganț, și deputatul minorității evreiești, Silviu Vexler, la Templul Coral.

Nancy Faeser se va informa despre cooperarea strânsă dintre minoritatea germană și cea evreiască și va aborda tema măsurilor de combatere a antisemitismului și a discursului instigator la ură.

Ambasadorul dr. Gebauer a declarat că vizita ”evidențiază importanța relațiilor noastre bilaterale cu România”.

”Colaborarea dintre cele două țări este mai strânsă ca niciodată. Această vizită oferă posibilitatea intesificării dialogului privind buna cooperare polițienească și coordonarea în domeniul migrației. De asemenea, această vizită reprezintă și o cinstire a legăturii istorice dintre țările noastre, realizate prin intermediul minorității germane din România. Aceasta joacă și astăzi un rol important de legătură, la fel și comunitatea română din Germania, aflată într-o continuă creștere”, a mai spus ambasadorul.

Acesta a subliniat că România ”merită să adere pe deplin la spațiul Schengen cât mai curând posibil”.