Declarația aparține ministrului irlandez de Stat însărcinat cu Afacerile Europene, Dara Murphy, aflat în vizită la București. Acesta a subliniat importanța acordată de Dublin liberei circulații, spre deosebire de vecinii britanici.

Dara Murphy, ministrul irlandez de Stat însărcinat cu Afacerile Europene, Protecția Datelor și pentru Piața Unică Digitală a UE, a avut, marți, întrevederi cu ministrul român de Externe, Theodor Meleșcanu, și cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall.

După cele două întrevederi, Dara Murphy și Ana Birchall au avut declarații de presă comune.

Temele și declarațiile celor doi oficiali:

Despre românii care trăiesc în Irlanda: 

  • Ana Birchall i-a mulțumit ministrului Murphy pentru deschiderea manifestată față de comunitatea de români din Irlanda, evidențiind modul exemplar în care această comunitate de români s-a integrat.
  • Dara Murphy: ”Mulțumesc pentru că ați permis atât de multor români să vină și să fie parte a țării noastre. Cred că avem un punct de vedere diferit față de vecini (britanici - n.r.) referitor la libera circulație și impactul pe care l-a avut asupra calității vieții din Irlanda. 
  • Oficialul irlandez a precizat că în țara sa trăiesc 50.000 români, ei fiind ”foarte bine apreciați”.
  •  Murphy a subliniat importanța pe care Dublinul o acordă principiului liberei circulații, ”o poveste de succes a UE”, care aduce ”beneficii uriașe” și din punct de vedere economic tuturor statelor membre.
Despre viitorul UE și Brexit:
  • Ana Birchall - ”Prioritatea noastră rămâne obținerea de rezultate concrete cu privire la problemele de actualitate ce pot afecta viața cetățenilor români și europeni deopotrivă: mai multe locuri de muncă, creștere economică durabilă, inovare, securitate, precum și reducerea disparităților, acelor decalaje economice și sociale dintre diferite regiuni și state ale UE”.
  • ”România consideră că printre provocările ce trebuie prompt soluționate se numără nivelul ridicat al șomajului, în special în rândul tinerilor, reinserția socială a persoanelor cu dificultăți pe termen lung de a se integra pe piața muncii, precum și inadecvarea politicilor sociale la dinamica pieței muncii”.
Despre migrație: 
  • Ana Birchall a reiterat poziția României care susține cooperarea cu statele de origine și de tranzit pentru a rezolva cauzele profunde ale migrației. În acest context, oficialul a reamintit că România este al doilea contributor la Frontex și apără ”foarte bine” a doua frontieră externă a UE de 2.070 de kilometri.
Despre Brexit:
  • Este de maximă importanță apărarea drepturilor românilor care trăiesc în Marea Britanie, a spus Birchall, subliniind că România va depune eforturi pentru a reduce impactul asupra bugetului UE, astfel încât să nu fie afectate obiectivele majore.
  • Marea Britanie trebuie să rămână conectată la spațiul comunitar, indiferent de rezultatul negocierilor.
  • Murphy: împărtășim opinia României privind unitatea celor 27 de state membre și credem că este vital ca libera circulație să fie sprijinită foarte puternic în continuare. Vrem ca UE și Marea Britanie să mențină ”o relație foarte puternică”, dar, în același timp, unitatea UE este ”extrem de importantă”.
Despre pregătirea Președinției române a UE: 

Ministrul delegat este convins că Președinția română a UE - din prima parte a anului 2019 - va fi una de succes, precizând că va exista o colaborare ”foarte strânsă” cu Dublinul, pentru a învăța ”din lecțiile bune și mai puțin bune” ale Irlandei.

Context: The Times a scris marți că miniștrii britanici doresc să aprobe până la sfârșitul primei săptămâni din martie legislația ce permite invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, astfel încât să-i permită premierului Theresa May să declanșeze procedura de ieșire a Marii Britanii din UE pe 9 martie, cu ocazia participării la Consiliului European din Malta.

Despre Piața digitală: 

  • În timp ce Ana Birchall a evocat atenția acordată de București protecției datelor, Dana Murphy a atras atenția că UE ne află în urma altor regiuni în această eră digitală, România și Irlanda fiind ”două țări care acceptă această realitate”.
Despre Schengen:

 

  •  Irlanda sprijină aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, a spus ministrul irlandez.