Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat luni că a propus Guvernului prelungirea prevederii kurzarbeit până la data de 31 decembrie.

De măsură ar putea să beneficieze și angajații companiilor care înregistrează o reducere a activității, nu doar cele care au o scădere a cifrei de afaceri.

Potrivit unui anunț pe Facebook făcut de ministru, propunerea a venit din partea mediului de afaceri.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat la începutul lunii aprilie 2021 legea, în contextul pandemiei COVID-19.

Astfel, prin legea kurzarbeit, în perioada stării de urgență sau de alertă, precum și pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgență, de alertă sau asediu, companiile aflate în dificultate pot reduce programul de lucru, iar angajații primesc cu 25% mai puțini bani.

Angajatorii trebuie să obțină acordul scris al reprezentantului salariaților pentru această măsură.

Concret, angajatorii aflați în situații excepționale pot reduce durata de muncă cu până la 80%, iar Guvernul subvenționează 75% din diferența dintre salariul normal și cel pentru program de muncă redus. Nu va fi acoperit de către stat tot salariul angajatului, ci până la valoarea salariului mediu brut pe economie.

Pe durata reducerii timpului de muncă, salariații afectați de măsură beneficiază de o indemnizație de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru.