Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că într-o zi sau două va merge în Coaliție cu două propuneri pentru noua lege a pensiilor.

„Lucrăm în acest moment și într-o zi, două voi duce în coaliție două propuneri pentru noua lege a pensiilor. Asta este foarte important, plecând de la analiza pe Legea 127, lucrăm la programul de guvernare. Mi s-a adresat această întrebare de foarte multe ori. Nu o evit însă, din respect pentru seniorii României, nu o să avanseze vreo dată pentru că nu vreau să avanseze o dată sau o sumă care să vină și să aducă o speranță părinților și bunicilor noștri și ulterior să n-o îndeplinim. Și de altfel, știți că am mai anunțat creșteri de pensii și colegii mei mi-au cerut demisia. Din coaliție. De fapt, mi-au cerut demisia și când vream să negociez PNRR, când le spuneam că sunt prostii. În fine, sunt amintiri mai puțin plăcute dintr-o viață politică”, a afirmat Budăi la la Prima News, citat de News.ro.

Întrebat dacă 2023 ar putea aduce ceva în plus la pensie, ministrul Muncii a răspuns: "Să implementăm ce avem, să creăm acele măsuri, să colectăm banii, să avem de implementat ce avem, că avem măsuri bune, foarte bune chiar”.

„Poate așa conștientizăm că nu sunt suficiente, dar sunt măsuri bune acele măsuri din pachetul de sprijin pentru România, să fim foarte atenți la evoluție, atât din punct de vedere macroeconomic, dar și la puterea de cumpărare și să luăm deciziile ca atare și consider că demnitatea de demnitar îți impune să vorbești atunci când ai măsura gata și să vorbești și să o și implementezi”, a completat ministrul PSD.