Ministrul ungar de externe, atac dur la adresa ambasadorului României la Budapesta
Ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, îl critică într-o postare pe Facebook pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca: „Este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român”.
Atacul lui Szijjarto vine după ce ambasadorul i-ar fi luat apărarea unuia dintre parlamentarii maghiari ai opoziției, insultată în Parlament când a adus critici guvernului Viktor Orban pentru materialele medicale trimise ungurilor din România, scrie HotNews.
Tímea Szabó, deputat în Adunarea Națională a Ungariei, a ridicat în Parlament problema echipamentelor medicale trimise de guvernul maghiar ungurilor din alte state, printre care și România, din Ardeal și Ținutul Secuiesc. În urma discursului ei, parlamentarul Tímea Szabó ar fi fost insultată și chiar amenințată, după cum reiese dintr-un mesaj al ambasadorului român, dar publicat pe Facebook de ministrul maghiar de externe Szijjártó Péter.
„Consider că acest lucru este inacceptabil, drept urmare am decis să îmi exprim solidaritatea față de Dna Szabó”, scrie ambasadorul român într-un mesaj pe un grup de Whatsapp, preluat de ministrul maghiar și făcut public pe Facebook.
Ambasadorul român a postat în grupul de Whatsapp și mesajul transmis deputatei maghiare, în care afirmă că are obligația de a rămâne „în afara competiției politice din Ungaria” și nu intenționează să renunțe la această regulă, însă nu poate abdica de la „principiile fundamentale ale decenței umane și ale bunului simț”, notează News.ro.
Ministrul Szijjártó Péter își deschide postarea de pe rețeaua de socializare astfel: „Probabil mai jos de atât nu se poate: ambasadorul României îi ia apărarea lui Szabó Tímea”.
El susține apoi că Szabó Tímea a criticat guvernul maghiar pentru materialele medicale trimise ungurilor de peste graniță, iar ambasadorul român i-ar fi luat apărarea.
„Potrivit parlamentarei Szabó Tímea, este o problemă că maghiarii din Ardeal și Ținutul Secuiesc au primit măști și materiale de protecție de la țara-mamă. Iar ambasadorul român se bucură că în parlamentul maghiar există partide care gândesc așa.
Este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român, dar este mult mai rușinos că opoziția din Ungaria și ambasadorul român au ajuns pe o platformă comună împotriva maghiarilor de peste granițe”.
Timea Szabo îl acuză pe ministrul maghiar de externe că minte, într-o declarație pentru portalul Index.hu. Parlamentara de opozitie arată că ambasadorul român s-a referit la atacurile și amenințările pe care ea le-a primit personal, si nu la atacurile la adresa ei din Parlament, transmite G4Media.
Comentarii