Candidatul independent Mircea Diaconu şi-a depus sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale, afirmând că apelează către „cei care mai cred în românism” cu un mesaj de refacere a speranţei, a încrederii „în noi şi viitorul nostru”.

„Apelul meu este să încercăm pe cât posibil să refacem speranţa, încrederea în noi şi viitorul nostru, cei care mai cred în românism, oriunde s-ar afla. Din fericire, avem o şansă, ultima, depinde câţi vom fi”, a afirmat Diaconu la sediul Biroului Electoral Central.

Potrivit acestuia, alegerile nu trebuie să fie eminamente politice, scrie Agerpres.

„E profund greşit, pentru că un preşedinte nu e de stânga, nu e de dreapta, un preşedinte e al tuturor românilor, de la stânga la dreapta şi al oricui. Un preşedinte trebuie să aibă dialog cu absolut orice cetăţean, de la puşcăriaşi până la academicieni, cu toată lumea”, a precizat Diaconu, menţionând că a depus peste 400.000 de semnături.

El a explicat că este susţinut de ALDE şi Pro România prin alianţa electorală "Un om", ai cărei copreşedinţi sunt Norica Nicolai şi Sorin Cîmpeanu.