Marcel Ciolacu și Mircea Geoană au fost luni seara la un restaurant, împreună cu alți politicieni, printre care și fostul premier Victor Ponta, potrivit Antena 3 CNN.

Cei trei au fost invitați la ziua lui Marius Tucă.

„Nici dacă mă tăiați și îmi puneți sare pe tăieturi n-o să povestesc de la o întâlnire privată. A fost ziua de naștere a unui bun prieten. Nu știu cum a invitat sărbătoritul oamenii, dar în niciun caz nu a fost o întâlnire politică. Eu cred că am stat mai mult de două ore.Mi se pare absolut normal ca oamenii să meargă la zile de naștere. Nici dacă mă torturați, mă ardeți, n-o să povestesc de întâlniri private, pentru că este de prost gust.”, a spus Victor Ponta la Antena 3 CNN.