Candidatul la președinție Mircea Geoană s-a declarat dezamăgit de rezultatul exit poll-ului (5,5%) și și-a exprimat încrederea că, la sârșitul numărării voturilor, va obține un vot „cu două cifre”.

„Am venit cu inima deschisă înapoi în politica românească”, a spus Mircea Goană, afirmând că „am încercat să dau țări mele ceea ce am învățat în acești mulți ani de zile de experiență internațională, de experiență politică, dar nu a fost suficient”.

Geoană a sugerat că se va retrage din viața politică, spunând că va preda ștafeta colaboratorilor săi voluntari de la aceste alegeri. „Vreau să-i încurajez să meargă mai departe, să nu se dea bătuți”, a spus prezidențiabilul.

Mircea Geoană spune că oferta sa a fost una de „politică cuvincioasă, politică competentă, o politică respectuosă față de oameni. Sper (mi-ar fi plăcut – nota red.) să fi reușit mai mult”.

El a mai spus că este „extrem de mândru” „pentru cei care m-au votat”, în condițiile în care ar fi trebuit să facă față unui „atac încrucișat extrem de dur, împotriva mea, campaniei mele, reputației mele, a familiei mele”.

Candidatul independent s-a declarat îngrijorat de „votul masiv împotriva sistemului politic actual”, despre care crede că ar trebui „se fie un semnal de alarmă pentru cei care fac politică tradițională. Este un mesaj de foarte mare supărare și frustrare și furie împotriva sistemului actual de partide”.