UPDATEModificarea legii privind liberul acces la informațiile de interes public: PSD și PNL n-o mai susțin
Deputata PSD Eliza Ștefănescu a depus un proiect legislativ care limitează accesul la informațiile de interes public. Propunerea a fost semnată și de liberalul Florin Roman, dar acesta și-a retras ulterior semnătura, la fel procedând și cei din PSD.
UPDATE
PSD a transmis că nu susține inițiativa, iar semnatarii social-democrați își vor retrage semnatura. "Nu e o prioritate pentru PSD această lege", a transmis partidul.
"PSD nu susține această inițiativă legislativă, parlamentarii PSD și-au retras semnătura de pe acea inițiativă. Nu o considerăm o prioritate în acest moment. Înțeleg că explicația (celor care au inițiat proiectul - n.r.) este una de volum de muncă în cazul aleșilor. Eu cred că forma în care a fost propusă nu este cea potrivită, colegii mei din Parlament au avut discuții cu parlamentarii PSD care și-au pus semnătura, dar înțeleg că nu sunt doar PSD, e o inițiativă a liderului de grup PNL, inclusiv domnul Roman. Ce vă anunț în acest moment e că parlamentarii PSD și-au retras semnătura, astfel încât forma propusă să nu mai aibă susținerea noastră. Discuțiile ulterioare o să le vedem, dar această formă nu este considerată pentru noi a prioritate legislativă", a declarat prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.
***
Concret, deputata vrea modificarea și completarea art. 9 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.
Una dintre modificări vizează ca "solicitarea care cuprinde termeni nereverențiosi, insulte sau calomnii să se claseze, iar dacă, după trimiterea răspunsului se primește o nouă solicitare de la aceeași persoana ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, aceasta se clasează, făcându-se mențiune că s-a răspuns".
O altă propunere prevede introducerea unei taxe pentru solicitantul informațiilor, dacă aceasta implică "realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică sau alte servicii suplimentare, costul serviciilor de copiere, de scanare, de anonimizare a datelor cu caracter personal, de căutare și identificare a documentelor în arhivă precum și orice alte operațiuni necesare".
De asemenea, dacă informațiile solicitate se află deja pe site-ul web al instituției, răspunsul va cuprinde doar indicarea locului unde pot fi găsite acestea, iar în cazul în care volumul informațiilor solicitate depășește 50 de pagini, autoritatea poate refuză transmiterea lor.
Costul taxei pentru serviciile prestate ar urma să fie stabilit prin act administrativ (orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată) sau prin Hotararea Consiliului Local în cazul unitatilor administrativ-teritoriale, în funcție de durata, complexitatea și volumul serviciilor și acțiunilor ce trebuie efectuate în vederea punerii la dispoziția petenților a informațiilor solicitate, în forma solicitată.
Stabilirea respectivului cuantum revine în competența exclusiva a autorităților, sau după caz, a organelor de conducere a instituțiilor publice mai sus mentionate.
Mai mult, proiectul legislativ specifică faptul că autoritatea sau instituția publică are dreptul să refuze motivat comunicarea informațiilor solicitate în condițiile în care acestea conțin date cu caracter personal ce nu pot fi anonimizate ori în condițiile în care aceste informații sunt solicitate cu rea-credința, încălcând dispozițiile referitoare la bună-credinâa prevăzute în Constituție și legile în vigoare.
De asemenea, în cazul în care informațiile solicitate fac trimitere la contracte care cuprind clauze confidențiale ce ar putea pune în pericol activilatea unor firme sau dacă există un proces pe rol, iar informațiile ar putea cauza uneia dintre părți în judecarea echitabilă a cauzei, acestea nu se pun la dispoziția solicitantului.
În expunerea de motive, inițiatoarea social-democrată afirmă că, prin prevederile de mai sus sunt instituite pe seamă autorităților publice "o serie de obligații care ingreuneza excesiv activitatea acestora, pentru realizarea lor, de cele mai multe ori, fiind necesară trecerea în plan secundar a activităților de bază ale autorităților sau după caz ale instituțiilor publice , întreg personalul fiind nevoit să lucreze pentru asigurarea afișării, în diverse forme și formate, a unor serii de informații care de cele mai multe ori sunt reprezentate în sute de pagini".
Deputatul PNL Florin Roman, unul dintre semnatarii acestei inițiative, a transmis vineri dimineață prin Biroul de presă al PNL că își retrage semnătura.
"Am depus azi o solicitare in scris de retragere a semnăturii de pe un proiect de lege inițiat de o colega deputat, care viza reglementări in cazul legii 544, privind liberul acces la informații de interes public", a transmis Roman.
El justifică decizia prin faptul că a primit "semnale" de la oameni de buna credința legea poate naște interpretări abuzive.
"Din acest motiv nu am dorit sa las nici un fel de interpretare. Nu doar că am retras, dar nici nu vom vota proiectul, din motivele expuse mai sus", a mai explicat deputatul liberal.
Tot el spune că este, ca fost jurnalist, un adept al liberului acces la informații de interes public.
Comentarii