Judecătorii Curții Constituționale au decis că modificările aduse de Guvernul Orban Ordonanței de urgență 114 sunt neconstituționale.

Astfel, în momentul în care decizia CCR se publică în Monitorul Oficial, modificările vor fi anulate. 

Sesizarea a fost făcută pe 30 decembrie de către PSD, după ce Guvernul Orban a decis să modifice prevederi care vizează domeniul energetic, financiar-bancar, comunicațiile și fondurile private de pensii. 

La începutul săptămânii, Senatul a respins modificările aduse de PNL la OUG 114 prin prima ordonanță din acest an, care elimina taxa pe activele bancare, suprataxa pe energie, cerințele de capital pentru fondurile de pensii private și desființa fondul suveran.

Aceeași ordonanță a desființat Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și a plafonat indemnizațiile demnitarilor și punctul de amendă. În plus, actual a amânat aplicarea prevederii din Codul Administrativ privind acordarea de pensii speciale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene și a interzis detașările de personal de la companii de stat sau private către administrația publică.