Moment amuzant în plen: un deputat și-a anunțat candidatura la prezidențiale

Deputatul minorităților naționale Gabriel Grosaru și-a anunțat marți, în timpul unei ședințe reunite de plen, candidatura la algerile prezidențiale.
Grosaru, reprezentat al minorității italienilor din România, a spus de la tribuna oficială: "Îmi anunț pe această cale candidatura pentru Președinția României".
O parte din aleși l-au aplaudat, alții au râs și au strigat, în timp ce președinții de ședință, liberalul Sorin Cîmpeanu și social-democratul Daniel Suciu, au început să râdă în hohote.
După acest moment, deputatul AUR Dan Tănasă s-a dus la același microfon și a declarat: "Basarabia e România". El a spus că a vrut doar să profite de faptul că la balcoane sunt prezenți parlamentari din Republica Moldova.
Plenul comun are pe ordinea de zi, printre altele, un Proiect de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), dar și votarea noului președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP).
Comentarii