Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat vineri că o decizie în privința zilei de vot a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi anunțată săptămâna viitoare.

Romașcanu a mai precizat că în acest moment există negocieri cu toate grupurile parlamentare, iar cel mai probabil marți se va decide ziua dezbaterii și a votului asupra moțiunii.

"Ne dorim ca votul să aibă cât de repede cu putință. (...) Se poate face vot până la sfârșitul săptămânii (viitoare - n.r.). Este după trei zile după citire, adică și săptămâna viitoare", a mai adăugat Romașcanu.

El a transmis că sesizarea liberalilor la Curtea Constituțională arată modul în care PNL vrea să se agațe de putere, iar juriștii partidului vor analiza contestația pentru a vedea dacă "trebuie să ne gestionăm procedura în funcție de ce scrie acolo".

Totodată, Romașcanu a afirmat că, dacă CCR admite sesizarea liberalilor, moțiunea de cenzură își continuă parcursul în Parlament, deoarece deciziile judecătorilor constituționali se aplică doar pentru viitor.