Mureșan: România riscă o penalizare de 3 milioane de euro în cazul legii privind spălarea banilor
Eurodeputatul Siegfried Mureșan atrage atenția asupra penalizărilor pe care le-ar putea primi România pentru modul defectuos în care se implementează, cu întârziere, Directiva privind combaterea spălării banilor.
”Directiva privind combaterea spălării banilor trebuie transpusă în legislația națională deja de 15 luni. Din cauză că Guvernul și Parlamentul nu au adoptat noua directivă nici până în prezent, țara noastră va fi, cel mai probabil, penalizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu aproximativ 3 milioane de euro. Mai mult, Senatul, care s-a trezit după 15 luni să adopte proiectul de lege de transpunere și să-l trimită Camerei Deputaților, a eliminat un articol esențial al directivei din documentul adoptat”, a scris marți, pe Facebook, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.
El se referă la articolul care face referire la ”persoanele expuse politic”, un articol din Directiva europeană prin care se solicită măsuri de precauție suplimentare în situațiile în care sunt implicați oamenii politici ori cu alte funcții importante în stat.
Acest articol a fost eliminat luni seara de către Senat, care a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind prevenirea și combatarea spălării banilor. Deși Guvernul nu a fost de acord, senatorii au mai introdus o serie de amendamente, contestate de Opoziție.
Cazanciuc vorbește de abuzuri
Fostul ministru al Justiției Robert Cazanciuc a explicat eliminarea articolului prin abuzurile la care ar putea fi expuși politicienii de ”bună credință”.
"Avem o propunere de a elimina această referire la 'persoane expuse politic'. Mi se pare că putem să lăsăm textul să meargă la Curtea Constituțională, pentru că este evident neconstituțional. Eu încerc să construiesc ceva pentru țara asta și chiar nu vreau să fiu considerat ca persoană cu risc. Adică, eu îmi asum riscul de a construi ceva cu toată buna-credință și nu vreau să construiesc un text de lege care să nască abuzuri, pentru că la un moment dat nu o să mai vină nimeni să construiască ceva în țara asta dacă eu, by the law, sunt considerat persoană cu un anumit grad de risc. (...) Am auzit niște povești, zilele trecute, cu niște colegi care au ajuns la bănci și li s-a refuzat deschiderea unor conturi pe veniturile parlamentare. Deci, suntem într-o altă zonă, în care nu ne-am gândit vreodată că vom putea ajunge", a afirmat Robert Cazanciuc, potrivit Agerpres.
În replică, Siegfried Mureșan precizează că Directiva este deja transpusă în majoritatea statelor membre: ”De ce politicienii din celelalte țări nu se tem și doar politicienii PSD - ALDE?”
El atrage atenția asupra consecințelor eliminării acestui articol:
”Curtea de Justiție s-ar putea să nu considere transpusă în totalitate această directivă. Or, fiecare zi în care această directivă nu e transpusă în totalitate înseamnă creșterea penalităților. Senatul își asumă riscul de amenzi suplimentare pentru că politicienii PSD și ALDE se tem de prea multă transparență fiscală”.
Background
Din cauza netranspunerii Directivei privind combaterea spălării banilor, România riscă să i se aplice amenzi de milioane de euro printr-o condamnare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în timp ce va deține Președinția Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019 - l-a avertizat recent ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu (PSD), pe președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în două scrisori intrate în posesia HotNews.ro. MAE i-a transmis și premierului Viorica Dăncilă note de informare privind necesitatea promovării rapide a proiectului de lege.
Comentarii