România se putea încadra în mecanismul UE care oferă sprijin pentru dezastre. Guvernul poate solicita de urgență Comisiei Europene activarea acestui instrument, afirmă europarlamentarul Siegfried Mureșan.

În opinia acestuia, premierul interimar Cîmpeanu a greșit când a declarat sâmbătă că tragedia din 30 octombrie petrecută în Clubul Colectiv nu se poate încadra în categoria dezastrelor pentru care România poate fi sprijinită prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

„Conform legislației care reglementează mecanismul, «dezastru» înseamnă orice situație care are sau poate avea efecte grave asupra persoanelor, a mediului, sau a bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural. Este adevărat că, în general, acest instrument se activează în cazul unor calamități naturale pentru a ajuta statele afectate să facă față mai bine operațiunilor adiacente. Însă sunt și alte situații în care a fost activat, de aceea și în cazul tragediei de la Colectiv existau șanse mari să poată fi activat acest mecanism.

Vă dau exemplul Norvegiei care, în 2014, a solicitat activarea mecanismului pentru operațiunile de intervenție când doi scafandri și-au pierdut viața în timpul unor scufundări într-o peșteră. Atunci, Marea Britanie a trimis o echipă de scafandri profesioniști pentru a interveni. Chiar dacă este vorba de o situație diferită, se vede clar că mecanismul a mai fost activat și pentru altfel de accidente decât cele naturale, iar numărul de victime în situația din Norvegia a fost mult mai mic decât în tragedia de la Colectiv

- a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan. 

Prin acest mecansim, autoritățile din România ar fi putut să solicite, spre exemplu, detașarea unor experți care să sprijine autoritățile române în gestionarea mai bună a situației răniților. De asemenea, mecanismul se putea activa pentru a deconta unele costuri cu transportul răniților în spitalele din străinătate. 

Dacă solicitarea privind activarea Mecanismului de protecție civilă se făcea a doua zi după tragedie, în câteva zile, experții europeni puteau ajunge la București”, a adăugat eurodeputatul român. „Nu este totul pierdut. România încă poate solicita activarea mecanismului pentru protecție civilă”, a mai explicat acesta.

Premierul intermar Sorin Cîmpeanu a declarat sâmbătă, citat de HotNews.ro:

"In primul rând, România nu a solicitat declanșarea mecanismului de ajutor pentru dezastre. Nu a făcut acest lucru din doua motive: o dată, pentru că nu se înscrie în definiția formală a dezastrelor această tragedie care s-a întâmplat în România și, în al doilea rând, aș vrea să precizez faptul că pașii de urmat în realitate, și realitatea ne interesează, erau exact aceiași si cu mecanismul activat și cu mecanismul neactivat. Este vorba doar de decontarea cheltuielilor și, așa cum am spus, resursele financiare nu sunt deloc prioritare în aceasta situatie", a declarat Cimpeanu, adaugand ca Guvernul și-a asumat "toate cele care au fost prezentate".