Premierul Nicolae Ciucă a fost ales duminică președinte al PNL, cu 1.060 de voturi ”pentru”. Niciun liberal nu a votat împotriva singurului candidat, un politician nou cu metehne vechi suspectat de plagiat.

Moțiunea cu care a candidat Nicolae Ciucă a obținut 1.060 de voturi favorabile și 60 anulate. El a fost singurul candidat, după demisia forțată a lui Florin Cîțu de la conducerea partidului.

Ciucă a obținut o derogare, întrucât nu avea vechimea necesară în PNL pentru a putea candida. El a intrat recent în politică, după ce a susținut că nu va face niciodată acest pas.  

În perioada 1 ianuarie 2015-28 octombrie 2019 a fost șef al Statului Major General, iar în  octombrie 2019 a fost trecut în rezervă prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis, pentru ca o lună mai târziu să intre în politică prin numirea în fruntea MApN.

Odată anunțat rezultatul demn de alegerile din perioada comunistă sau din state ce mimează democrația, Ciucă a susținut o conferință de presă încheiată bruscă după ce proaspătul președinte nu a reușit să înțeleagă o întrebare repetată.

Ciucă a povestit cum a întâlnit la congres ”un tânăr de 13 ani”, care aderă la valorile liberale.

Suspect de plagiat, Ciucă vorbește de ”onoare și demnitate”

Răspunzând unei întrebări, Nicolae Ciucă a declarat că nu a plagiat în teza de doctorat, susținând că are „onoarea și demnitatea” să ia o decizie privind demisia de la șefia partidului și a Guvernului, după ce instituțiile abilitate vor prezenta concluziile pe acest subiect.

Întrebat dacă va demisiona, el a evitat un răspuns clar.

„Mai întâi de toate, nu am plagiat. Mi-am terminat teza între anii 1998 - 2001. Am susținut-o în anul 2003, pentru că în anul 2002 am fost în misiune în teatru de operații. În momentul de față, să lăsăm instituțiile să-și prezinte concluziile asupra acestui subiect, după care voi lua o decizie. Sigur, am onoarea și demnitatea să pot să iau o decizie în acest sens”, a precizat Ciucă, uitând să spună cum a blocat în justiție orice acces la teza sa de doctorat.


Altfel, a făcut apel la partide să nu tolereze degradarea democrației în România.

„Fac un apel la toate partidele politice democratice să nu tolerăm în niciun fel degradarea democrației în România, să nu tolerăm atacurile la adresa valorilor care au stat la baza succesului aderării noastre la NATO și integrării în Uniunea Europeană și să respingem incitarea la ură și violență”, a spus fostul militar ajuns în fruntea PNL.

Nu exprimă o opinie privind candidatul PNL la prezidențiale

Noul președinte al PNL a declarat că partidul va nominaliza candidatul la alegerile prezidențiale: „Nu eu îmi exprim această opinie. Candidatul la prezidențiale din partea PNL va fi nominalizat de către Partidul Național Liberal”.

Întrebat dacă ar putea pierde funcția de președinte al PNL în cazul în care nu va mai fi premier, el a precizat că nu există nicio legătură: „Vă referiți la înțelegerea care a existat la constituirea coaliției atunci când se rotesc persoanele în funcția de premier? În momentul de față nu cred că se pune problema și nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce se va întâmpla peste un an de zile pentru că avem foarte multă treabă de făcut acum. Românii așteaptă de la noi să rezolvăm probleme care au o dinamică aparte și îi afectează”.

"Eu nu înțeleg de ce țin congres cei din PNL, Ciucă trebuia pus președinte prin decret prezidențial. Iohannis trebuia să dea decret, prin care să îl pună președintele PNL pentru următorii trei ani pe Ciucă. (...) Ciucă nu are nicio treabă cu liberalismul. Nu poți să pui ca președinte al Partidului Național Liberal un om care a trăit toată viața lui în logica 'să trăiți', a executat ordinele superiorului și le-a dat ordine celor inferiori în ierarhie. Liberalismul înseamnă cu totul și cu totul altceva, este anticazon, ca să spun așa. Înseamnă libertate în primul rând, individualitate. Azi nu mai suflă nimeni în PNL. PNL astăzi este controlat de neliberali, este controlat de oameni care ascultă de comenzile sistemului, nu de oameni care țin cont de voința cetățenilor și de regulile democratice", a susținut Orban.

Liderul partidului Forța Dreptei,