Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de senator. Cine îi ia locul

Fostul lider PNL și candidat la prezidențiale, Nicolae Ciucă, a demisionat miercuri din funcția de senator.
"A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal", a scris Ciucă într-un mesaj pe Facebook.
Fostul șef al PNL a adăugat că Rrămâne "un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta".
"Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!", a continuat acesta.
+++
În locul lui va fi senatoare Veta Păsculescu, fosta șefă a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
În 2013, fiul acesteia Ovidiu Păsculescu, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat pe data de 15 iulie de magistrații Tribunalului Dolj împreună cu alți trei tineri. El și restul grupului infracțional au fost acuzați de comiterea infracțiunii de skimming, potrivit Adevarul.
Fiul ei a fost director adjunct în cadrul Direcției Județene pentru Tineret și Sport, iar când a fost arestat ocupa postul de inspector asistent. Tânărul este fiul fostei directoare ANIF. Veta Păsculescu a candidat din partea ARD la alegerile parlamentare de anul trecut.
Comentarii