Norica Nicolai consideră că se va ajunge la un nou blocaj instituțional dacă Iohannis va refuza să mute Ambasada României la Ierusalim.Teodor Meleșcanu a spus că schimbarea sediului unei ambasade nu intră în atribuțiile președintelui din Constituție.

Înainte de întrevederea de la Cotroceni dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă, eurodeputata ALDE Norica Nicolai a declarat, la RFI, că discuţia nu va schimba probabil în niciun fel decizia Guvernului de a prospecta posibilitatea schimbării reşedinţei ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

”Cred că lucrurile acestea trebuiau discutate într-o cooperare instituţională foarte bună în materie de politică externă, pentru că ambele componente şi Preşedinţia şi Guvernul României au responsabilitate partajată în materie de politică externă”, a declarat Nicolai.

Atenţionată că, de fapt, Guvernul este cel care l-a ocolit pe preşedinte în acest subiect, Norica Nicolai a replicat: ”Nu l-a ocolit deloc, pentru că şi-a realizat atribuţiile pe care le avea, după lege. Acel memorandum nu ia decizia, ci solicită o analiză în vederea luării acestei decizii. Deci în momentul de faţă, lucrurile se pot negocia, deşi în opinia mea, lucrurile sunt cam decise şi opţiunea pentru SUA şi deciziile pe care acestea le iau, pe care România se vede că le urmează este vizibilă”.

Întrebată ce ar mai fi de negociat, din moment ce lucrurile sunt decise, eurodeputata ALDE a răspuns: ”Preşedintele poate fi convins de justeţea acestei decizii sau poate să convingă cealaltă parte că această decizie nu este în interesul României, dar nimeni nu încearcă să facă lucrul ăsta”. 

Atribuțiile președintelui, în interpretarea ALDE

În cazul în care preşedintele Klaus Iohannis se opune mutării Ambasadei, Norica Nicolai a afirmat că se va ajunge din la un blocaj instituţional, care nu este de dorit”.

Întrebată dacă Ambasada României poate fi mutată la Ierusalim, fără ca preşedintele să fie de acord, Norica Nicolai a precizat că, din punctul său de vedere, ”în arhitectura noastră constituţională, preşedintelui i se dau atribuţii de politică externă, în special în numirea ambasadorilor. Niciodată, nimeni nu s-a gândit la chestiuni de tipul acesta, mutarea ambasadelor. De regulă, Guvernul o face”.

Declarațiile ministrului de Externe, făcute miercurea trecută în cadrul Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților, merg pe aceeași logică a neimplicării șefului statului în decizia de mutare a Ambasadei. 

Unul dintre membrii Comisiei a susținut că a fost încălcată procedura în cazul memorandumului privind analizarea oportunității mutării misiunii diplomatice, aducând ca argumente câteva articole de lege, printre care art. 91, alineatul 2 din Constituție: ”Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice”.

”Mă scuzați, n-am auzit cuvântul schimbarea (sediului). Nu e în Constituție”, a replicat Teodor Meleșcanu.

Ministrul de Externe a mai spus că, dacă vor exista decizii diferite ”ne putem duce la CCR, ”mergem pe toate mecanismele”.

În ceea ce privește apariția chestiunii pe agendă, Meleșcanu a explicat că s-a luat în discuție problema după anunțul SUA privind mutarea misiunii sale diplomatice.