Nicușor Dan promite din nou că va propune un nume la șefia Serviciului de Informații, dar în funcție de cum lucrează Parlamentul, care acum este, teoretic, în vacanța de vară.

"Pentru SRI, într-un timp relativ scurt (o să fac o propunere - n.r.). O să vedem când o să avem sesiuni Parlamentare, pentru că eu fac propunerea, iar Parlamentul trebuie să o voteze", a spus Nicușor Dan.

Întrebat și despre păstrarea sa nu a lui Pahonțu la șefia Serviciului de Pază și Protecție (SPP) de peste 20 de ani, președintele nu a răspuns.

Despre nume, Dan a spus că propunerea va veni de la el și "am niște persoane în cap, așa cum am avut și pentru CCR". La fel este și pentru șefia SIE, și pentru șefia SPP, a mai precizat președintele.

La finele lunii mari, Nicușor Dan a declarat imediat după ce a depus jurământul în Parlament că va numi un director civil la Serviciul Român de Informații (SRI), dar doar după ce rezolvă problema deficitului bugetar.

Pe 3 iulie 2023, Eduard Hellvig și-a anunțat demisia din funcție de șef al SRI. De atunci, Serviciul este condus de un interimar. În contextul războiului de la graniță și a războiului hibrid dus de Rusia în toată Europa, instalarea unui director al SRI este cu atât mai necesară, însă fostul președinte Klaus Iohannis nu a considerat necesară o numire.