În plus, la alegerile din 2020, USR speră ca rezultatul obținut să-i permită să propună premierul, a declarat, vineri, Nicușor Dan, în deschiderea congresului formațiunii.

"USR își propune să devină în doi ani al doilea partid din România. USR își propune să se bată cu șanse în 2020 la primăriile marilor orașe din România. USR își propune să aibă un rezultat la alegerile parlamentare din 2020 care să-i permită să propună primul ministru. USR însă își propune să facă toate lucrurile astea păstrându-și politica de a nu face compromisuri", a spus Nicușor Dan, potrivit Agerpres.

USR își alege o nouă conducere, în cadrul primului său congres național, care are loc la Cluj-Napoca, în perioada 12-14 mai.

Pentru funcția de președinte al USR și-au depus candidaturile Nicușor Dan, Emanuel Ungureanu, Șerban Marinescu și Cornelia-Florina German.

Pentru unul dintre cele 20 de locuri din Biroul Național s-au înscris peste 50 de candidați, iar primii șapte vor fi vicepreședinți ai partidului.

În cadrul congresului va fi votat și noul statut al partidului.