Și Parlamentul European, și Consiliul UE au optat pentru Laura Codruța Kovesi ca prim șef al Parchetului European, dar până la instalarea în funcție mai sunt mulți pași formali de parcurs.

​Echipele de negociatori ale Consiliului Uniunii Europene și Parlamentului European urmează să se întâlnească și marți seara, la Bruxelles, pentru a confirma un acord comun privind numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al viitorului Parchet European, transmite HotNews, citând surse europene.

Echipa de negociatori a Consiliului, formată din ambasadorii Finlandei, Portugaliei și Croației, îi va informa pe negociatorii Parlamentului European despre rezultatul votului indicativ de joia trecută. Săptămâna trecută, ambasadorii celor 22 de state UE care au aderat la mecanismul Parchetului European (EPPO) au decis, cu 17 voturi favorabile, desemnarea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, după ce, anterior, Parlamentul European o desemnase tot pe candidata româncă pentru această funcție.

Ca urmare, negociatorii celor două instituții ar urma sa constate că există un acord comun provizoriu, care va trebui să fie confirmat formal de ambele părți, au explicat sursele ctate de HotNews.