Eurodeputata ALDE Norica Nicolai consideră decizia ICCJ prin care orice adunare publică spontană trebuie anunțată în prealaibil este una foarte corectă, astfel că în cazul unei noi OUG 13 oamenii nu vor mai putea ieși în stradă.

„Este foarte corectă, este o decizie normală, de respectare a legii. În nici un stat european care acționează conform principiilor statului de drept nu se pune problema nerespectării legii în materie de adunări publice. Lumea este liberă să protesteze și să respecte acest minim principiu al declarării protestului, ceea ce este o chestiune de normalitate, pentru că statul trebuie să asigure ordinea publică. Or a încălca permanent legea, clamând nevoia de respectare a legii în România mi s-a părut o conduită care nu era deloc conformă cu statul de drept”, a spus Norica Nicolai la RFI.

Întrebată dacă în cazul unei noi OUG 13, oamenii vor mai putea să se adune spontan la protest, ea a replicat: „Nu, nu mai poate ieși nimeni. Eu cred că a specula pe ideea Ordonanței 13 la nesfârșit nu face bine absolut nimănui (...). Cred că trebuie să intrăm toți într-o logică a respectului față de lege și pornind de la acest lucru, să ne comportăm ca atare, fie că suntem la Putere, fie că suntem în Opoziție”.