Noul șef al CCR, venituri lunare de la stat de aproape 16.000 de euro

Noul președinte al Curții Constituționale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declarației de avere aferente anului 2021, potrivit News.ro.
Enache a cumulat trei surse de venit:
pensia specială de magistrat CCR;
pensia specială de fost parlamentar;
salariul de judecător CCR.
În total, cinci din cei nouă judecători CCR primesc pensie specială, pe care o cumulează cu salariul. E vorba despre Enache, Bogdan Licu, Livia Stanciu, Cristian Deliorga și Attila Varga. În cazul tuturor celor cinci judecători, pensia specială este mai mare decât salariul.
În anul 2021, Marian Enache a primit o pensie specială de magistrat CCR în valoare de 37.738 de lei lunar (7.547 de euro). În calitate de fost parlamentar (timp de 3 mandate), Enache a mai încasat o pensie specială de 16.156 de lei (3.231 de euro). Suma reprezintă pensia specială doar pentru primele două luni ale anului 2021, întrucât Parlamentul a tăiat privilegiile foștilor parlamentari. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la finalul lunii februarie 2021.
Marian Enache a cumulat cele două pensii speciale cu salariul de judecător CCR – în cuantum de 25.207 lei lunar (5.000 de euro). În total, din cele trei surse de la stat, președintele CCR a adunat venituri în valoare de 15.778 de euro lunar.
Alți patru judecători CCR nu primesc pensie specială: Simina Tănăsescu, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină și Iulia Scântei.
de coman 29 Mar 2023 09:13
302.489 ron - salariu C.C.R.
452.856 - pensie
16.156 - indemnizatie limita de varsta
Parlamentul Romanie
771.501 ron