Viorica Dăncilă, aleasă președinte al PSD. Premierul face echipă cu Teodorovici și Fifor
Viorica Dăncilă a fost aleasă președinte al PSD în cadrul Congresului extraordinar al partidului, iar președinte executiv al formațiunii ar fi Eugen Teodorovici.
Câștig de cauză în cursa pentru funcția de secretar general a avut Mihai Fifor, purtătorul de cuvânt al PSD, după ce a fost votat de 2.366 de delegați, iar Gabriel Petrea de 717 delegați.
Dăncilă a câștigat funcția de președinte, după ce a fost votată de 2.828 de delegați. Pleșoianu a obținut 715 voturi, Șerban Nicolae - 375 de voturi, iar Ecaterina Andronescu - 50 de voturi.
Teodorovici a fost ales în funcția de președinte executiv cu 2.463 de voturi, în timp ce Daniel Suciu a fost votat de 1.358 de delegați, scrie HotNews.
Social-democrații au votat timp de aproximativ o oră pentru alegerea președintelui, președintelui executiv și a secretarului general al partidului. Votul a fost unul secret, iar cei 3.961 de delegații au votat pe trei buletine, într-un singur tur.
La funcția de președinte al PSD au candidat Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și Ecaterina Andronescu.
Eugen Teodorovici, Daniel Suciu și Daniel Florea au fost candidații pentru funcția de președinte executiv, iar competiția pentru secretar general a fost purtată de Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.
Comentarii