9 Mai – Ziua EuropeiO poveste de succes
De Ziua Europei, Ana Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene, face un bilanț al celor 10 ani de când România e membră UE și, recunoscând că Uniunea traversează un moment de criză, susține că nu există o alternativă la proiectul european.
Se împlinesc 10 ani de când suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. 9 mai 2017 constituie, așadar, și un moment de bilanț despre evoluția României în ultimul deceniu.
Cei zece ani de la integrarea României în Uniunea Europeană nu au fost întotdeauna ușori, dar trebuie să reamintim, azi, că, în această perioadă, țara noastră a beneficiat de oportunitățile ce derivă din calitatea de membru al UE, dovedind, totodată, că este un promotor ferm al avansării construcției europene.
10 ani de apartenență au reprezentat pentru România o perioadă de consolidare a democrației, a dezvoltării sociale, a modernizării și creșterii economice, precum și de îmbunătățire vizibilă a vieții cetățenilor. Iar parcursul trebuie continuat.
Îmi face plăcere să vă amintesc că noi toți, ca cetățeni români, împreună cu ceilalți cetățeni europeni, beneficiem de oportunitățile generate de libertățile pieței interne – de a trăi, de a lucra, de a studia oriunde în cadrul Uniunii.
Dincolo de oportunitățile nenumărate de care am beneficiat odată cu aderarea la Uniunea Europeană, intrarea noastră în marea familie europeană a facilitat cunoașterea și dialogul nostru cu ceilalți cetățeni europeni, cu celelalte culturi. Astăzi, multiculturalismul european a devenit pentru noi o experiență interculturală, care a dus nu doar la importul și exportul, în egală măsură, de valori, tradiții și experiențe, ci și la asumarea pe deplin a motto-ului „Unitate în diversitate”.
Europa este, cu siguranță, parte din viața cotidiană a cetățenilor români, aspect relevat de imaginea predominant pozitivă a Uniunii Europene în țara noastră, de adeziunea românilor la tot ce înseamnă proiectul european.
Uniunea Europeană traversează, azi, un moment de criză, mai ales după decizia Marii Britanii de a părăsi instituțiile comunitare. Nu trebuie să ne ascundem! Cu toate acestea nu avem alternativă la proiectul european si numai de noi depinde să îl redinamizăm. Am spus și o repet de câte ori am ocazia: doar uniți suntem mai puternici și putem rezolva problemele diverse cu care ne confruntăm astăzi. Numai împreună putem garanta un viitor mai bun, european, pentru noi și pentru generațiile ce vor urma. Europa va fi mai puternică doar dacă dărâmăm zidurile care stau între noi și nu prin construirea altora noi.
Cu aceste gânduri ne pregătim foarte intens pentru o provocare pe care România trebuie să o transforme într-o oportunitate – exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. Ne propunem și am convingerea că vom demonstra că România este un partener capabil să ofere soluții comune și idei care să ducă înainte proiectul european, spre beneficiul fiecăruia dintre noi.
Construcția Uniunii Europene este departe de a se fi terminat, după cum deplina integrare a României în Uniunea Europeană este încă în desfășurare. Aceasta din urmă va veni numai atunci când decalajele de dezvoltare dintre Est si Vest, dintre țara noastră și statele fondatoare ale Uniunii, se vor reduce și mai mult, când cetățenii români nu vor mai fi nevoiți să își caute un viitor în alte țări europene și vor construi Europa la ei acasă. Privind însă la drumul parcurs în acești 10 ani, vă invit să fiți optimiști, după cum vă invit să sărbătorim ziua de 9 mai privind spre viitor.
România europeană este și trebuie să rămână o poveste de succes. Cred sincer în România mea, în România noastră europeană! Este oportunitatea noastră, este șansa noastră ca de la 1 ianuarie 2019, când vom deține Președinția rotativă a Consiliului UE, dar nu numai atunci, să le arătăm românilor și europenilor deopotrivă că suntem un neam pe cinste, cu oameni inteligenți și harnici. Vom reuși să facem acest lucru numai dacă toți cei care gândim la fel ne vom uni și nu vom rămâne insule izolate, ci vom ține unii de alții și ne vom întoarce la acel sistem de valori cu rădăcini adânci în tot ceea ce ne definește ca români și ca europeni.
La Mulți Ani, Europa! La mulți ani tuturor românilor și europenilor!