Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a declarat miercuri că delegația Parlamentului European condusă de Antonio Tajani le-a dat "o nouă palmă usturătoare" celor din coaliția PSD-ALDE.

"Cei doi președinți ai Camerei Deputaților și Senatului au primit o nouă palmă usturătoare din partea reprezentanților UE, pentru că au considerat că fiind invitați în Parlamentul României e foarte posibil ca politica dezastruoasă din plan intern să poată să fie acoperită de discursuri care sunt bine, însă nu sunt credibile și nu ai nicio reflectare în materie de politică legislativă și instituțională în România. Mesajul reprezentanților europeni a fost unul foarte clar: dac[ se discut[ despre derapaje în privința respectării valorilor europene, discuțiile nu au nicio legătură cu sancționarea poporului român. Discuțiile țin de capacitatea de guvernare a celor care dețin în momentul de față puterea. (...) Astăzi, partenerii europeni și-au exprimat deschiderea și dorința ca România să fie o țară prosperă, cu decizii corecte, dar deciziile se iau de către cei care în momentul de față dețin puterea", a declarat Raluca Turcan.

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a participat miercuri la o vizită oficială în România, unde s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă, cu președintele Klaus Iohannis, dar și cu președinții celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Surse din cadrul întâlnirii au precizat pentru EurActiv România că președintele ALDE european, Guy Verhofstadt, le-a spus oficialilor români că valorile UE și statul de drept nu țin de suveranitate, iar toate acestea sunt prevăzute în criteriile pe care o țară trebuie să le îndeplinească pentru a adera la UE.