Opoziția a depus un proiect legislativ prin care Dragnea să poată fi schimbat de la șefia Camerei
Opoziția a depus miercuri o propunere legislativă de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, pentru a-l schimba pe Liviu Dragnea de la șefia acesteia.
"PNL, împreună cu USR, cu PMP, cu deputați neafiliați din partidul Pro România, a depus astăzi (miercuri –n.r.) propunerea de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților prin care președintele Camerei Deputaților să poată fi revocat la propunerea unei treimi din numărul deputaților. Este un proiect legislativ pe care l-am avut și în sesiunea trecută, care a fost respins, însă, în contextul în care președintele Camerei Deputaților este tot mai vizibil vinovatul decredibilizării instituției Parlamentului, decredibilizării imaginii României în străinătate, a devenit personajul care transformă forul de bază al legiferării din România într-o instituție aflată la cherem personal, considerăm că se impune o dezbatere reală din nou despre posibilitatea revocării domnului Liviu Dragnea. Exprimăm speranța că de data asta dezbaterile vor fi mai temeinice, mai argumentate și vom ajunge ca și alte grupuri parlamentare să poată să genereze propunerea de revocare, evident, votul luându-se cu majoritatea deputaților”, a declarat Raluca Turcan.
În forma actuală a art. 26 alin. (2) din Regulamentul Camerei, "revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților poate fi propusă și la cererea a minimum o treime din numărul total al deputaților, în una dintre următoarele situații: a) încalcă prevederile Constituției României; b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaților sau ale Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului".
De asemenea, alineatul (3) al aceluiași articol spune că revocarea președintelui Camerei Deputaților poate fi cerută de grupul parlamentar care l-a propus.
Comentarii