Oprișan: Dacă Dragnea iubește PSD, trebuie să plece/Luxul și prostia se plătesc, Dragnea e istorie
Marian Oprișan s-a lansat duminică seara într-o tiradă împotriva liderului PSD, susținând că Dragnea e istorie pentru România.
”A subordonat partidul unor interese personale, a omorât meritocrația în partid”, s-a dezlănțuit Oprișan, adăugând că Liviu Dragnea trebuie să-și dea demisia, dacă iubește PSD și dacă e ”bărbat puternic”.
El a mai spus că în ultimii ani a atras atenția asupra unor erori repetate pe care le-a făcut Dragnea la conducerea PSD.
Oprișan l-a acuzat de ”șmecherie ordinară” pentru faptul că a propus-o pe Gabriela Firea pentru candidatura la prezidențiale din partea social-democraților.
”Luxul și prostia se plătesc, domnul Dragnea e istorie în România, trebuia să plece demult”.
Pe de altă parte, el i-a urat să fie achitat luni la ÎCCJ.
de Peter 28 Mai 2019 15:28