La începutul lunii iulie vor avea loc alegerile pentru președinția USR, iar în competiția internă s-au înscris opt candidați.

Președintele USR va fi ales prin votul tuturor membrilor, iar primul tur de scrutin se va desfășura în perioada 6-10 iulie. Congresul de validare a rezultatelor va avea loc online pe 16 iulie.

Cei opt candidați înscriși în cursa pentru funcția de președinte al USR sunt:

Octavian Berceanu – fost comisar-șef al Gărzii de Mediu;

Allen Coliban – primar al Municipiului Brașov;

Cătălin Drulă – deputat USR de Timiș, președinte interimar al USR, fost ministru al Transporturilor;

Alexandru Kiss – șofer de tir, membru filiala USR Bălcești, Vâlcea;

Mihai Polițeanu – deputat USR de Prahova;

Miroslav Tașcu-Stavre – lector universitar, membru filiala USR Reșița, Caraș Severin;

Cătălin Teniță – deputat USR de București;

George Ungureanu – inginer în domeniul petrol și gaze, președinte filiala USR Murighiol, Tulcea.

Fiecare candidat a depus un dosar electronic de candidatură, care cuprinde CV-ul, declarații de avere și interese, dar și programul politic și o declarație pe proprie răspundere de necolaborare cu fosta Securitate.

Președintele USR va fi ales prin votul tuturor membrilor, urmând ca primul tur de scrutin să debuteze pe 6 iulie, ora 10.00, și să se încheie pe 10 iulie, ora 10.00.

Dacă niciun candidat nu obține majoritatea voturilor valabil exprimate, se va organiza un al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidați clasați.

În eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, acesta va avea loc în perioada 11-15 iulie.