Peședintele PNL, Ludovic Orban, susține că Florin Cîțu și cei care îl susțin acum pe acesta pentru viitoare șefie a partidului sunt în funcțiile de acum ca urmare a negocierilor conduse de el.

"(...) PNL este astăzi la guvernare, e principalul partid de guvernământ. Unii care îl susțin pe Cîțu și domnul Cîțu sunt în pozițiile pe care le au ca urmare a negocierilor conduse de mine ca președinte al PNL", a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă susținută la Brăila.

El a mai afirmat că poate fi în continuare președintele PNL pentru că liberalii au câștigat alegerile parlamentare, referendumul pentru justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis, alegerile prezidențiale și că "pentru prima dată de la Revoluție, un lider de dreapta a reușit să dărâme un Guvern PSD", dar și pentru că a câștigat alegerile locale.

"N-am câștigat alegerile parlamentare pentru că am guvernat într-o perioadă de pandemie, poate cea mai grea de la Al Doilea Război Mondial. Pentru a proteja viața oamenilor a trebuit să luăm măsuri, iar unele nu au fost foarte populare", a mai declarat acesta.