Premierul Ludovic Orban a declarat, după ce Curtea de Apel București a suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanțelor Publice, că îi îndeamnă pe magistrați "să judece cu mai multă atenție".

"Este vorba despre o suspendare care este decisă până la judecarea de fond. Sigur că nu pot să nu îmi pun întrebări ce treabă există în această procedură. Eu cred că managementul unui minister trebuie să își organizeze ministerul așa cum consideră necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii și aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenție, pentru că în elaborarea hotărârilor de guvern de organizare și funcționare ale ministerelor, ale autorităților administrației centrale, conducătorii acestor instituții au posibilitatea legală de a-și organiza activitatea în departamente, direcții generale, așa cum consideră ei că este bine. Dacă în felul ăsta se suspendă hotărâri de guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma în administrație va fi întârziată, pentru că cine știe când se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ, mă rog a prevederilor legate de Direcția Juridică, nu mi se pare corectă", a afirmat miercuri Orban, după ce magistrații de la Curtea de Apel București au suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanțelor Publice, prin care era desființată Direcția Generală Juridică, care era înlocuită cu două noi structuri, relatează Agerpres.

Judecătorii au admis o cerere depusă în instanță de Ciprian Sebastian Badea, șeful Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului de Finanțe.

Florin Cîțu a fost acuzat că ar fi încercat să desființeze Direcția Generală Juridică din ministerul pe care îl conduce, pentru a evita un proces în care este parte tatăl său.