Orban, despre învățământul online: Restricțiile nu se aplică pentru creșe și after-school-uri
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că funcționarea creșelor și a after-school-urilor nu intră sub incidența restricțiilor care se aplică în scenariul roșu.
"Reglementările privitoare la situația modului de organizare a procesului educațional se referă la învățământ și la preșcolari. Cele două trepte de 1 și doi la mie (cazuri de COVID-19 - n.r.) nu afectează desfășurarea altor activități, cum sunt cele în creșe și after-school-uri. Nu fac obiectul reglementării. Sigur că, odată cu organizarea cursurilor online, after-school-ul nu prea mai poate să funcționeze. Dacă elevii nu se mai duc la școală și participă online la procesul educațional, nici after-school-ul nu va mai putea funcționa", a declarat Ludovic Orban.
El a mai spus că, dacă aceste instituții optează să funcționeze, o pot face.
Luni, de la ora 15:00. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență urmează să ia decizia ca toate școlile din București să treacă în scenariul roșu, adică învățământ online, după ce rata de infectare în București a trecut de 3 la mia de locuitori.
Comentarii