Fostul purtător de cuvânt al Olguței Vasilescu în perioada în care aceasta era ministru al Muncii, Cristian Vasilcoiu a postat o fotografie în care premierul Orban fumează. Potrivit lui Vasilcoiu, poza este făcută în "sala de ședințe de Guvern".

"Din categoria învățămintele premierului Orban către popor, azi lecția Reguli de igienă: se fumează și în sala de ședințe de Guvern!", este mesajul postat de Vasilcoiu alături de fotografie.

În urmă cu două zile, membrii Guvernului s-au aflat în mijlocul unui scandal după apariția în spațiul public a unei fotografii în care apar premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri în timp fumează și consumă alcool la Palatul Victoria.

Premierul și o parte din miniștri au fost amendați pentru fumat în spații închise și pentru nepurtarea măștii de protecție.