Premierul Ludovic Orban, alături de ministrul de Interne, Marcel Vela, a participat la ședința în sistem videoconferință cu prefecții, șefii structurilor MAI și ai celorlalte instituții și autorități cu atribuții în gestionarea epidemiei COVID-19.

"Ne confruntăm cu o creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri. Datoria noastră este să ne facem datoria și să luptăm cu toate armele legale pentru a apăra viețile și sănătatea oamenilor. (...) Scopul acestei întâlniri este de a suna mobilizarea generală pentru a determina o amplificare la limita maximă posibilă a acțiunilor de control", a spus Ludovic Orban.

El a afirmat că în ultima perioadă există semnificative nerespectări ale regulilor instituite, iar asta "riscă să afecteze și sănătatea cetățenilor corecți". Orban susține că minoritatea care nu respectă regulile este indusă în eroare de o "campanie mizerabilă care este derulată de o bună bucată de vreme".

"Este clar că există zone și activități unde ne confruntăm cu o încălcare mai gravă a regulilor și unde există riscuri majore pentru sănătatea oamenilor. (...) Va trebui să concentrăm toate efoturile noastre către aceste zone", a mai spus Orban.

Premierul a mai declarat că în urma unei analize, reiese că numărul mare de cazuri de infectare cu COVID-19 este ridicat în centrele urbane, pe litoral, la munte și în alte zone există încălcări grave ale regulilor impuse în starea de alertă.

Orban a cerut controale în supermarketuri, în piețele închise sau semi-închise, târguri, bâlciuri, terase "de fițe", în autobuze, metrouri, trenuri etc. De asemenea, Ludovic Orban vrea ca și benzinăriile să fie controlate, deoarece acolo se întâlnesc foarte mulți oameni care nu poartă mască.

"Sunt unele cluburi care, sincer, ar trebui închise. Aici va trebui să ne gândim foarte serios dacă nu luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, ca după ora 22.00 - 23.00 să se închidă astfel de activități. Va trebui să facem o analiză, dacă nu putem să îi readucem la respectarea regulilor, putem să luăm astfel de decizii", a mai declarat Orban.

Orban mai vrea ca Poliția Locală să facă controale în locurile de joacă din parcuri, dar și în zonele de recreere pentru adulți din parcuri. 

O altă solicitare a prim-ministrului a fost supravegherea zonelor de interacțiune a oamenilor din instituțiile publice, dar și a companiilor.

"Suntem într-un moment în care ori cresc infectările, ori reușim să stăvilim epidemia. Eu cred că putem printr-o mobilizare și comunicare eficiente și cer autorităților să comunice locurile în care nu se respectă regulile, măsuri luate, pentru a se înțelege de cei care nu respectă regulile că vor fi amendați și vor suferi consecințele legii", a conchis premierul Orban.