Președintele PNL, Ludovic Orban, a povestit joi că nu are economii foarte multe și nu investește bani decât în locuință, iar în vacanță nu a mai fost din 2017.

"N-am foarte multe economii, nu fac investiții. Am asigurare - când ajungi la pensie primești niște bani. În casă (fac investițiii - n.r.), iar mașina familiei este achiziționată în 2007 sau 2008, un Volkswagen Passat. Nu prea am făcut investiții. Mi-ar fi plăcut să joc la bursă, dar n-am avut timp", a spus Orban, întrebat în ce își investește economiile

Întrebat când a fost ultima dată în vacanță, acesta a răspuns că în 2017 alături de familie și a stat doar două zile, în 2018 a stat trei zile și jumătate, iar de Anul Noua fost trei zile la Sinaia.

De asemenea, anul acesta a spus că va fi complicat să plece în vacanță pentru că sunt alegeri locale și județene, iar apoi urmează Congresul PNL.

Ludovic Orban a mai afirmat că alegerea lui în funcția de președinte al PNL în 2017 a înseamnat "o răspundere în plus", dar va face și de acum înainte la fel ca până acum, adică va pune "interesele partidului și României în fața intereselor personale și ale familiei".