Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, după ședința coaliției, că este de acord cu poziția UDMR ca pensiile speciale pentru aleșii locali să nu fie desființate.

"Sunt de acord, trebuie să găsim o soluție. Primarii primesc indemnizația, doar atât. Ei nu beneficiază de sporul de vechime sau de alte instrumente prin care să se cuantifice efortul pe care îl depun pentru comunitățile locale. Se poate găsi o formă legală în care să se ia în considerare, pe de o parte, restricțiile la care sunt supuși prin exercitarea funcției de primar sau de președinte al consiliului județean și, pe de altă parte, să se țină cont de regimul pe care l-au avut în materie de indemnizații, în care nu au beneficiat de alte venituri suplimentare", a declarat luni liderul PNL, Ludovic Orban, relatează Agerpres.

El a subliniat că funcția de parlamentar, pentru care au fost eliminate pensiile speciale, e diferită de cea de primar:

"Funcția de primar incumbă o responsabilitate uriașă, patrimonială, civilă. Practic, primarul este cel care administrează patrimoniul, angajează patrimoniul, derulează proiecte de investiții, derulează bugete, conduce un număr mare de angajați și are și un regim limitativ și are o serie de interdicții”.

În cadrul ședinței de coaliție de luni, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a propus activarea grupui de lucru care să se ocupe de pensiile speciale, pentru a defini care sunt categoriile socio-profesionale care ar trebui să primească astfel de pensii: 

"Există un grup de lucru și nu prea s-a făcut mare lucru, nu am avut propuneri concrete și trebuie să activizăm acest grup de lucru ... În principiu, nu e vorba de a tăia pensiile cuiva. Eu, de la bun început, am respins această demagogie. Întrebarea este dacă statul român dorește să definească care sunt acele categorii socio-profesionale pentru care dorește să ofere la pensii ceva în plus față de contributivitate - principiul contributivității trebuie să fie baza - sau nu dorește acest lucru. Fiindcă în acest moment există soluții extrem de diferite".

În privința pensiilor speciale ale primarilor, Kelemen Hunor a spus că acestea nu ar trebui eliminate:

"Din punctul meu de vedere, nu trebuie eliminate, avem acest grup de lucru și trebuie discutat de la început. Trebuie să discutăm dacă primarii, fiind în serviciul public, având restricții, incompatibilități, când ies la pensie, primesc sau nu primesc, în funcție de perioada petrecută în serviciul public, ceva în plus. Asta este discuția, nu să eliminăm, să eliminăm. La magistrați la fel, la militari la fel, la parlamentari la fel. Din punctul meu de vedere, ori facem o discuție serioasă cap-coadă. ori, dacă cineva vrea să se umble cu populisme, cu demagogie, nu am nimic împotrivă, dar eu nu o să fiu partener pe niciun subiect".