Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că nu este nevoie de instituirea stării de urgență în România, dar în localitățile unde evoluția COVID-19 este accelerată sunt necesare măsurile de restricții.

"Despre pandemie am discutat destul de mult. Mi-au prezentat viziunea formată la INSP și m-am bucurat să constat că abordarea noastră este cam la fel. Nu trebuie să intrăm în panică, dar să fim conștienți că ne aflăm într-o situație deosebită. Dacă vrem să avem o viață apropiată de normalitate, este obligatoriu să respectăm câteva norme și măsuri.", a declarat Klaus Iohannis după ce a efectuat o vizită la Institutul Național de Sănătate Publică.

El a reiterat că în zonele unde incidența cazurilor COVID-19 este mai mare trebuie impuse restricții. De asemenea, acesta a declarat că a discutat cu cei de la INSP și cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, elaborarea unui plan prin care autoritățile să poată răspunde mai repede în situații excepționale.

De asemenea, Klaus Iohannis a afirmat că a avut discuții cu cei de la INSP și despre masca de protecție.

"Cam toți specialiștii sunt de părere că masca este extrem de utilă, dacă vrem să nu mai avem o răspândire masivă a virusului. Deci pot să vă spun de pe acuma că voi duce această discuție mai departe și vom avea, probabil, mai multe discuții despre unde și când purtăm masca", a adăugat acesta.

Iohannis a reiterat că nu intenționează ca România să revină la starea de urgență.

"Sperietoarea cu starea de urgență este vehiculată cam de multă lume. Nu intenționez să revenim la starea de urgență. Există măsuri mai puțin dure și care au efecte poate mai bune. Nu avem nevoie să închidem toată țara pentru a avea un efect de îngrădire. Nu este nevoie de stare de urgență pentru a purta mască. În această etapă nu intenționez să reintroduc starea de urgență. Sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume și controlul devine mai greu vor trebui restricționate. Am văzut prea multe întruniri, nunți, botezuri serbări, unde nu au fost respectate aceste restricții și este posibil ca astfel de întruniri să fie restricționate", a adăugat acesta.