Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat marți două proiecte de legi care prevăd instituirea de zile dedicate prieteniei dintre România și Germania, respectiv România și Israel.

Astfel, în cazul primului proiect, acesta are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România și Germania. Cu prilejul acestei zile pot fi organizate activități diplomatice, politice, culturale, sociale și artistice și pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria și promovarea relațiilor bilaterale româno-germane.

Autoritățile administrației publice centrale și locale, misiunile diplomatice ale României în Germania, precum și în alte state sau aflate pe lângă organizații internaționale – Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite, Delegația Permanentă a României la NATO, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE - pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate.

În cazul celui de-al doilea proiect, acesta prevede instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel. Potrivit proiectului, în scopul marcării Zilei solidarității și prieteniei dintre România și Statul Israel, se organizează, la nivel național sau local, după caz, activități din sfera diplomației publice, culturii și educației care să ilustreze solidaritatea româno-israeliană.

Proiectele, adoptate cu unanimitate de voturi, merg la promulgare la președintele Klaus Iohannis.