Plenul reunit al celor două Camere din Parlament dezbat și votează miercuri cererea de reexaminare a bugetului de stat pe anul 2019. Bugetul a primit raport favorabil în Comisiile de specialitate reunite în nicio oră, fără modificări.

UPDATE Cererea de reexaminare, respinsă cu 245 de voturi "pentru", 115 voturi "împotrivă" și două abțineri, astfel că legea bugetului ajunge la președinte exact în forma inițială.

În aproximativ 30 de minute, Parlamentul a dezbătut și a respins cererea președintelui de reexaminare a bugetului. Ministrul Finanțelor, care trebuia să ia cuvântul la începutul dezbaterilor, nu a vrut să vorbească, lucru criticat de USR. Nici grupul PSD nu a explicat nimic la dezbatere.

***

Victor Ponta (nefiliați): 

Noi, cei de la Pro România, nu vom vota acest buget, cifrele fiind nerealiste și neaplicabile. Mai bine să avem un buget greșit decât să nu avem deloc. Îi cer lui Orlando să nu voteze actul de înființare a jafului secolului - Fondul Suveran de Dezvoltare.

***

Corneliu Bichineț (PMP): 

 

  • PMP în februarie nu a votat acest buget, însă a susținut bugetul asigurărilor. Putem să asemuim acest buget cu Făt-Frumos, pentru că apare foarte greu. 
  • Noi, PMP, rămânem la vot, nu votăm acest buget, pentru că îl considerăm populist. I-aș sugera ministrului Finanțelor să spulbere ideile că primește în plic bugetul de la alți finanțiști din PSD. Rău sau bun, e mai bine decât să nu existe niciun buget.

*** 

Varujan Vosganian (ALDE): 

 

  • În opinia mea, ceea ce s-a petrecut în ultima lună este stângenitor pentru calitatea vieții. Avem un președinte pamfletar, trimite Parlamentului pamflete. Noi nu răspundem la pamflete. Președintele face evaluări unui act de guvernare.
  • Noi l-am citit, îi mulțumim și i-l trimitem înapoi pentru promulgare.

*** 

Claudiu Năsui (USR): 

 

  • Din acest buget, cei mai pierduți o să iasă contribuabilii români. În acest buget nu ați ținut cont de nimic (...) și îl duceți înainte pentru un motiv foarte precis: l-ați instrumentat politic, pentru a aduce puterea în mâinile președinților de CJ.
  • Amendamentul alocațiilor putea să nu aibă niciun impact bugetar, dacă tăiam din PNDL sau din pensiile spciale.
  • Nu veți putea spune, atunci când va lovi criza, că nu știați. Toată lumea v-a spus. Avem un buget care nu respectă românii și pe care îl impingeți prin Parlament din interese politice.

 *** 

Florin Cîțu (PNL): 


  • Președintele a dat șansa Parlamentlului să corecteze greșelile. Cei de la PSD nu au vrut să facă acest lucru și persistă în greșeală. Bugetul a fost trimis în plic, cu OUG 114, de la Moscova. Singurii care au beneficiat de OUG 114 sunt rușii, în rest românii au plătit.
  • I-am cerut ca și el, și premierul să semneze o hârtie că își asumă corectitudinea datelor din buget. Nu au făcut-o. 
  • PNL va vota împotriva raportului de respingere.

Raportul Comisiilor reunite de buget-finanțe este de respingere a cererii președintelui de reexaminare, iar concluzia a fost că solicitarea lui Iohannis este "nerealistă".

+++ 

 

Președintele Klaus Iohannis anunța săptămâna trecută că va trimite bugetul la reexaminare în Parlament și a mai spus că acesta rămâne un buget "bazat pe cifre false, pe bani pe care Guvernul în realitate nu îi are". 

Tot atunci, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, i-a transmis lui Iohannis bugetul va fi retrimis pentru promulgare exact în forma inițială.