Partidul PRO România al lui Daniel Constantin - lansat sub sloganul #altfel
Partidul PRO România a fost lansat, luni, sub sloganul #altfel, la un eveniment desfășurat pe terasa unui hotel, în prezența a mai multor zeci de persoane.
Fost copreședinte al ALDE, Daniel Constantin a explicat de ce a ales numele PRO România pentru formațiunea sa.
"PRO România - acest proiect politic se numește în felul acesta pentru că în primul rând sunt român, îmi iubesc țara și vreau să fac ceva pentru țara mea și eu și colegii mei. În al doilea rând PRO România pentru că (...) majoritatea oamenilor politici, oameni care au intrat în politică pentru a se valida din punct de vedere personal în plan național și în plan internațional cum apar în fața presei spun pentru început: 'Sunt pro european și pro NATO'. E foarte bine, dar să nu uităm că în primul rând trebuie să fim pro România și pro români. Dacă ești pro România și pro români, categoric ești și pro UE și pro NATO pentru că orice român care simte românește, de bună credință, nu vede locul României astăzi în anul 2017 decât în UE și în NATO", a precizat Constantin, relatează Agerpres.
Alături de Daniel Constantin au fost prezenți parlamentarii Sorin Cîmpeanu, Eugen Durbacă, Mircea Banias, Damian Florea, dar și Sorin Minea, președintele Federației Romalimenta.
Printre cei prezenți la lansarea RRO România s-au mai numărat și europarlamentarul Laurențiu Rebega, fostul deputat PSD Mihai Sturzu, dar și Alexandru Cumpănașu.
Comentarii