Liderul celei mai mari biserici ortodoxe din lume vine pentru prima dată în România în perioada 26-28 octombrie 2017.

Surse diplomatice de la Kremlin au precizat pentru revista Q Magazine că președintele rus Vladimir Putin și-a dat acordul pentru această vizită, chiar dacă, oficial, puterea politică și Biserica din Rusia sunt separate și nu au relații de subordonare, relatează Realitatea TV.

Patriarhul rus vine la București în semn de omagiu adus celor 10 ani de când Preafericitul Daniel a fost ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și pentru a genera o relansare a relațiilor inter-ortodoxe dintre cele două Biserici, cele mai mari ca număr de creștini din toată lumea, scrie Q Magazine.

Kiril și alți patriarhi ai Bisericilor Ortodoxe din alte țări ex-comuniste vor veni la București pentru a participa la evenimentele dedicate Anului comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, dar și aniversării a zece ani de patriarhat ai Patriarhului Daniel, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Victor Banescu.

Aceasta va fi prima vizită a unui patriarh rus în România după revoluția din 1989.

Kiril este considerat un apropiat al președintelui Vladimir Putin și este una dintre cele mai influente personalități din Rusia.